SĂ FACEM CUNOȘTINȚĂ

CINE SUNT EU?
Sunt o firmă. Mai precis, sunt o firmă de Coaching, training și programare mentală. Creatorul meu s-a gândit mult timp la mine. Și până la urmă ne-am întâlnit.
Și când ne-am întâlnit mi-a făcut primul cadou: o haină deosebită de hainele celorlalte. Această haină se numește Energie. Astfel încât, din anul 2014 și până acum, am ajuns să mă mișc altfel decât celelalte.
Și asta pentru că ai nevoie de Energie. În fiecare secundă, în fiecare minut, în fiecare zi a vieții tale. Ești mereu pe drumul dezvoltării afacerii și persoanei tale. Și de multe ori cauți elementul lipsă din viața ta. Ei, acum ai pe cineva la care să apelezi pentru a-ți găsi Energia de care ai nevoie.
Știu că ai multe de îndurat, de comentat și de observat.
Știu că îți este moale și călduț acolo unde te afli.
Știu că ai multe frici, dintre care cea mai mare este frica de schimbare.
Le-am avut și eu. Și știi ceva? Și creatorul meu le-a avut. Și așa cum el a învățat să le transforme sunt convins că te poate acompania și pe tine să o faci. La fel cum Yoda l-a acompaniat pe Luke, Luke Skywalker (Luke Umblătorul prin Cer).